Te-ai întrebat vreodată de ce relațiile care încep frumos ajung să doară?
Poate ai iubit profund, ai investit sincer, ai sperat… și totuși, ceva s-a rupt.
Poate ai fost în relații în care simțeai că trebuie să te explici mereu, să nu deranjezi, să te conformezi. Poate ai început să te întrebi: „E ceva în neregulă cu mine?” sau „Oare așa ar trebui să fie o relație?”

Într-o lume care promovează iubirea idealizată, fuziunea totală și armonia neîntreruptă, multe femei ajung să creadă că dacă iubirea doare, vina e a lor, sau doar a partenerului.
În realitate, însă, o relație sănătoasă nu înseamnă absența conflictelor, ci prezența conștientă a două persoane care pot să se vadă, să se audă, să comunice și să rămână ele însele.

Relațiile sănătoase nu sunt perfecte. Dar sunt vii. Ele permit apropierea și, în același timp, distanța. Dialogul sincer. Limitele personale. Transformarea.

Mituri comune despre iubire:

• „Dacă mă iubește, știe ce simt fără să spun.”

• „Dacă se strică relația, înseamnă că nu era destinul nostru.”

• „Dacă îl iubesc, trebuie să-l pun pe celălalt pe primul loc mereu.”

• „Dacă ne certăm, înseamnă că nu suntem potriviți.”

• „Dacă mă simt singură uneori, ceva e în neregulă cu relația mea.

• „O relație bună e una în care totul e ușor… nu?”

În cultura noastră, există multe mituri despre cum „ar trebui” să arate o relație. Ne imaginăm o conexiune perfectă, fără conflicte, fără tensiuni. Un partener care ghicește ce simțim, ne înțelege mereu și ne oferă tot ce avem nevoie – fără să comunicăm.

Dar realitatea e mult mai nuanțată. O relație sănătoasă nu e lipsită de conflicte. Este una în care există spațiu pentru doi oameni întregi, cu dorințe, limite și emoții diferite.

Realitatea este că iubirea așezată, matură, implică muncă emoțională care prin creștere, conștiență și reparație hrănește dezvoltarea maturitatății emoționale prin intermediul căreia să înțelegem apoi ceea ce avem de făcut zi de zi cu noi înșine și pentru relație.
Și, mai ales, o poziționare sănătoasă față de tine însăți și față de celălalt.

 

Cum ajungem să ne pierdem în relații?

Femeile care se pierd pe ele însele în relații nu sunt „prea sensibile” sau „prea dependente”. Ci, adesea, poartă în ele urmele unor relații de atașament din copilărie în care nevoile lor emoționale nu au fost văzute sau onorate.

Stilul de atașament pe care îl dezvoltăm în copilărie – anxios, evitant, dezorganizat sau sigur – influențează profund felul în care iubim ca adulți.

Poate ai fost crescută cu mesaje precum:

• „Nu fi supărată, nu are rost.”

• „Fii înțelegătoare, nu plânge.”

• „Ce nevoie ai, doar te-am crescut?”

• „Trebuie să faci așa, așa e corect! ”

În relațiile adulte, aceste mesaje pot deveni realități interne precum:

• Nu cer nimic, dar mă simt nevăzută.

• Mă tem să spun ce simt, dar sufăr că nu sunt înțeleasă.

• Îl pun pe el mereu pe primul loc, dar mă simt abandonată.

• Fac ce este corect social, căci nu-mi cunosc limitele mele interioare.

Ce parte din tine se pierde cel mai des în relație? Aceasta e o întrebare de început – începutul revenirii către tine.

Realitatea – Ce înseamnă, de fapt, o relație sănătoasă?

O relație sănătoasă nu este despre cine are dreptate sau cine face mai mult.
Este despre întâlnirea dintre două lumi interioare. Despre capacitatea de a rămâne conectată cu tine, chiar și atunci când ești în contact cu celălalt.

În psihoterapie vorbim adesea despre capacitatea de co-creare: O relație nu se întâmplă de la sine. Se construiește, se modelează, se repară.

Dar pentru a ajunge acolo, e nevoie mai întâi de o relație sănătoasă cu tine. De a înțelege propriul tău stil de atașament, propriile răni, tiparele pe care le repeți. De a învăța să stai cu propriile emoții – și să nu te trădezi pentru a fi „pe plac”. Este nevoie să vezi cu ochii deschiși propriul adevăr, să te accepți și să te cunoști în profunzime.

Atunci, vei putea fi co-creatoarea unei relații sănătoase care:

• permite diferența, nu cere contopire;

• acceptă conflictul ca parte a creșterii, nu ca un pericol;

• cultivă limite clare, nu vină pentru a le avea;

• oferă prezență și atenție, nu control sau indisponibilitate emoțională;

• încurajează oportunitatea de a se spune adevărul, chiar dacă este inconfortabil, pentru că siguranța nu vine din evitarea conflictului, ci din curajul de a fi sincer;

• se bazează pe dorință, nu pe obligație, frică sau dependență;

• aduce conștientizarea aprecierii pentru prezența și sprijinul celuilalt, nu sentimentul de a primi de-a gata, sau doar că i se cuvine;

• creează spațiu pentru sprijin emoțional, nu salvare, critică sau minimizarea trăirilor tale;

• oferă siguranță emoțională, nu confuzie sau testare continuă.

În plus, a spune „nu” când e nevoie este un act profund de iubire față de sine, nu un gest de egoism, iar acceptarea din partea celuilalt este un act de respect și înțelegere a individualității proprii.

Cum se poate transforma o femeie în terapie?

În cabinetul de psihoterapie, se deschide un spațiu viu, sigur și empatic, în care femeia nu trebuie să joace niciun rol.
Poate să fie obosită, furioasă, speriată sau nesigură – și să fie văzută și acceptată exact așa cum este la acel moment.

Relația cu terapeutul devine prima relație în care:

• vocea ei contează;

• ritmul ei e respectat;

• emoțiile nu sunt nici „prea mult”, nici „greșite”.

În timp, învață să:

• își recunoască propriile tipare și să le înțeleagă;

• își valideze nevoile și să le exprime;

• își exprimă granițele personale, fără vinovăție;

• se poziționeze cu blândețe, dar cu fermitate în relațiile sale;

• se vadă pe sine cu compasiune – nu doar prin ochii celuilalt.

Dacă te-ai pierdut vreodată în iubire, să știi că nu ești singură. Nu e ceva „greșit” cu tine. Nu e prea târziu să te regăsești. Există o versiune a ta care nu cere aprobări continue, nu se micșorează, nu tace de teamă.
O versiune a ta care poate iubi fără să se piardă. Care poate spune „te iubesc” fără să renunțe la „eu sunt”. Dacă vrei să descoperi ce înseamnă pentru tine o relație în care ești tu – întreagă, nejudecată, susținută – terapia poate fi un prim pas.

Poate că relațiile ne-au rănit, dar tot ele – cele construite conștient, sănătos – ne pot și vindeca.

 

Sunt Raluca Toader, psiholog clinician și psihoterapeut în formare psihanalitică psihodinamică.
Lucrez cu persoane care își doresc mai mult decât „să facă față” – își doresc să se cunoască în profunzime, să se vindece și să creeze relații care le onorează cu adevărat.
Dacă simți că a venit momentul să te alegi pe tine, te invit într-un spațiu sigur în care poți să te descoperi, fără mască și fără teamă.

🦋Lucrez în cabinet, în București, dar și online.
👉 Vezi detalii despre terapie aici: